UE
România este sancționată de Comisia Europeană pentru nerespectarea normelor de etichetare energetică
Comisia Europeană a trimis o scrisoare suplimentară de punere în întârziere României din cauza lipsei unei supravegheri eficiente a pieței.
1374 articole
UE
Comisia Europeană a trimis o scrisoare suplimentară de punere în întârziere României din cauza lipsei unei supravegheri eficiente a pieței.
UE
Ministrul grec al Migrației și Azilului solicită introducerea unui mecanism de derogare specială în cadrul noilor reglementări europene.
UE
Autoritatea europeană a emis avize motivate pentru neîndeplinirea obligațiilor privind siguranța operațiunilor offshore și raportările climatice.
UE
Decizia privind deblocarea unei noi tranșe de 157 de milioane de euro depinde de implementarea măsurilor asumate în planul de creștere.
UE
Executivul de la Bruxelles acuză statul ungar de nerespectarea dreptului comunitar prin intermediul companiei MOL și a altor încălcări ale normelor europene.
UE
Atena solicită implementarea unui mecanism de urgență care să permită returnările accelerate și suspendarea cererilor de azil în situații critice.
UE
Datele Eurostat arată că, în timp ce numărul ordinelor de părăsire a scăzut, numărul persoanelor returnate efectiv în țări terțe a înregistrat o creștere.
UE
Statele membre vor reducerea la nivelul minim cuantificabil a reziduurilor de pesticide periculoase pentru a proteja mediul și sănătatea.
UE
Grupul de experți al Consiliului Europei avertizează că legislația a avansat, dar strategiile de prevenire rămân insuficiente și subfinanțate.
UE
Statele membre ar putea utiliza fondurile europene pentru reînnoirea flotei prin achiziția sau construcția de nave noi, sub anumite condiții stricte.
UE
Comisarul european pentru extindere estimează că procesul de integrare a Uniunii Europene a intrat într-o etapă deosebit de dinamică.
UE
Ursula von der Leyen va prezenta pe 6 octombrie un plan de extindere care oferă beneficii economice și implicare politică timpurie statelor aspirante la UE.
Cookie-uri și reclame
Folosim cookie-uri ca să afișăm reclame și să măsurăm audiența. Fără acordul dumneavoastră, reclamele rămân nepersonalizate și nu construim niciun profil. Detaliile sunt în politica de cookie-uri și în politica de confidențialitate.