Documentele de arhivă ale CNSAS oferă o imagine detaliată asupra dimensiunii aparatului de Securitate din perioada comunistă. Datele, datate 24 septembrie 1988, provin din dosarul Cabinetului lui Iulian Vlad, ultimul șef al Departamentului Securității Statului. Din totalul de 14.629 de angajați, o parte semnificativă de 6.023 de cadre, reprezentând 41,17%, erau concentrate în aparatul central al DSS de la București. Restul personalului era distribuit între Trupele de Securitate, cu 2.737 de cadre, și aparatul teritorial, care însuma 5.869 de persoane.
Structura centrală a departamentului includea și aproximativ 1.200 de angajați civili, care îndeplineau funcții tehnice, logistice, administrative sau de secretariat. În cadrul acestui aparat, Direcția a IV-a, responsabilă de contrainformațiile militare, dispunea de 1.022 de cadre. Unitatea Specială „F”, care se ocupa de activități de filaj, avea 745 de angajați, în timp ce USLA conta cu 772 de persoane. De asemenea, Unitatea Specială „T”, dedicată interceptărilor și ascultărilor, era formată din 466 de persoane, iar Unitatea Specială „S” gestiona controlul corespondenței prin 356 de angajați.
Supravegherea populației era susținută de o rețea vastă de monitorizare, inclusiv prin controlul scrisorilor și coletelor. Direcția I, responsabilă pentru coordonarea supravegherii în scopul conformării ideologice, avea 103 angajați în structura centrală, activitatea fiind extinsă la nivel teritorial. Unitatea „F” era implicată în investigații și observație stradală, având 745 de persoane. Această infrastructură de control era complet integrată în mecanismele de monitorizare ale regimului, utilizând diverse unități specializate pentru interceptări și cenzură.
A nivel teritorial, structurile de Securitate aveau o distribuție variată, Bucureștiul fiind cea mai mare entitate cu 557 de cadre. Județele Constanța și Timiș aveau, de asemenea, prezențe puternice, cu 285, respectiv 271 de persoane. În Sibiu erau încadrate 144 de persoane, dintre care 119 erau bărbați și 25 femei. Cele mai mici efective se regăseau în județe precum Covasna, cu 73 de cadre, sau Ialomița și Sălaj, care aveau câte 76 de angajați în structurile lor locale.
Analiza datelor evidențiază și o disparitate de gen semnificativă în cadrul departamentului de securitate. În întregul DSS lucrau 2.297 de femei, ceea ce reprezintă doar 15,70% din totalul angajaților, în timp ce bărbați formau 84,30%. Accesul femeilor la funcții de conducere era extrem de limitat, existând doar 22 de poziții de acest tip în întregul aparat, dintre care 11 în structura centrală și 11 în teritoriu. În cadrul Trupelor de Securitate, nicio femeie din cele 254 de angajate nu deținea funcții de conducere.
Aceste date despre structurile de forță din perioada comunistă sunt relevante pentru înțelegerea mecanismelor de control social și politic care au caracterizat acea perioadă. În contextul actual, documentele de arhivă ale CNSAS rămân o sursă esențială pentru studierea modului în care instituțiile de securitate au funcționat sub regimul de atunci. În prezent, monitorizarea activităților de arhivă și a documentelor de stare civilă sau de securitate rămâne un subiect de interes pentru cercetarea istorică a instituțiilor de stat.