O notă informativă transmisă către Washington în august 1950 relevă dimensiunea violenței aplicate în sistemul penitenciar românesc în perioada instaurării comunismului. Documentul, care a fost redactat de un agent american aflat la București, descrie o situație de masacrare a persoanelor considerate reacționare în pușcăria țării. Această perioadă este prezentată ca fiind una de însângerare a națiunii, fiind comparată cu cea mai mare crimă în masă de după anul 1944 desfășurată pe teritoriul României.
Evenimentele au implicat direct liderii Guvernului format de comuniști și organizații politice create pentru a simula un pluripartidism. Printre persoanele menționate în relatările de la acea vreme se numără Petru Groza, care ocupa funcția de prim-ministru, și Teohari Georgescu, care exercita funcția de ministru de Interne. Deși Teohari Georgescu a fost ulterior sacrificat în lotul Anei Pauker în anul 1952, el a fost parte activă a deciziilor de control asupra populației deținute.
Conflictul dintre dorința de îmbunătățire a condițiilor de detenție și directivele politice a fost evidențiat printr-o solicitare adresată prim-ministrului Petru Groza. Un prieten al acestuia a cerut intervenția oficială pentru a schimba tratamentul aplicat deținuților din sistemul penitenciar. Totuși, încercarea de a modifica realitatea din închisori a fost blocată la nivel de decizie politică, prim-ministrul fiind obligat să se adreseze ministrului de Interne pentru a vedea dacă există posibilități de acțiune.
Răspunsul primit de Petru Groza a confirmat natura crudă a politicii de stat impuse de puterea centrală de la Moscova. Teohari Georgescu l-a informat pe prim-ministru că nicio măsură de ameliorare nu poate fi luată în acest context. Ministrul de Interne a transmis că Moscova a emis un ordin explicit prin care se impunea „moarte lentă în închisoare pentru toți reacționarii”, lăsând deținuții fără nicio șansă de supraviețuire într-un regim de tortură sau neglijare.
Istoria acestor epurări bolșevice a cunoscut ulterior o fază de reabilitare parțială, însă aceasta a fost limitată și fragmentată. În anul 1968, Nicolae Ceaușescu a procedat la reabilitarea politică a lui Teohari Georgescu, după ce acesta fusese marginalizat până la sfârșitul vieții. Această mișcare a avut loc după ce, în perioada anterioară, Nikita Hrușciov a început procesul de reabilitare a victimelor lui Stalin, însă acele măsuri au vizat în principal persoanele din cadrul Uniunii Sovietice.
Procesul de instaurare a regimului comunist în România a fost marcat de o transformare radicală a instituțiilor de stat și de controlul strict asupra opoziției politice. În perioada de după 1944, sistemul de închisori a fost utilizat ca instrument de eliminare a elementelor considerate periculoase pentru noul ordin social. Aceste acțiuni au lăsat urme profunde în structura socială, fiind documentate ulterior prin mărturiile urmașilor victimelor care au reușit să scoată la lumină detalii despre duritatea regimului.