Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a soluționat, în data de 15 octombrie 2026, litigiul privind asigurarea resurselor bugetare pentru plata drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive. Prin această decizie, Înalta Curte a respins recursul depus de Guvernul României și de Ministerul Finanțelor, menținând în întregime hotărârea pronunțată anterior de către Curtea de Apel București. Procesul a vizat cererea ordonatorului principal de credite responsabil de bugetul instanțelor de a obține fondurile necesare pentru plata restanțelor.
Instanța supremă a evidențiat caracterul nelegal al conduitei autorităților executive, care au refuzat să asigure fondurile necesare pentru executarea unor obligații de plată certe. Guvernul a fost criticat pentru faptul că nu a respectat nici măsura neasigurării fondurilor, nici actele normative adoptate de însăși puterea executivă pentru eșalonarea acestor plăți. Înalta Curte a precizat că statul nu poate recunoaște existența unei datorii prin propriile acte normative și, în același timp, să refuze asigurarea resurselor pentru executarea acesteia.
Conform comunicatului emis de Înalta Curte, respectarea hotărârilor judecătorești definitive reprezintă un imperativ constituțional, nu o opțiune a puterii executive. Instanța a subliniat că marja de apreciere bugetară a Guvernului nu poate fi utilizată ca un instrument pentru neexecutarea obligațiilor legale stabilite. Decizia confirmă faptul că autoritatea unei hotărâri judecătorești nu poate fi relativizată în funcție de disponibilitatea autorității debitoare sau de prioritățile conjuncturale ale puterii politice.
În cadrul analizei, Înalta Curte a atras atenția asupra dimensiunii reale a acestor litigiuri, care depășesc sfera magistraților. Datele statistice menționate în comunicat arată că peste 400.000 de angajați din sectorul public, din toate familiile ocupaționale, au solicitat în instanță recunoașterea unor drepturi salariale. Această cifră demonstrează o disfuncționalitate sistemică în cadrul cadrului normativ și în modul în care autoritățile publice își gestionează propriile obligații legale față de cetățeni.
Decizia pronunțată de Secția de contencios administrativ și fiscal este definitivă și executorie, impunând autorităților competente îndeplinirea obligațiilor în condițiile legii. Înalta Curte a reiterat că respectarea drepturilor recunoscute nu poate fi înlocuită prin retorică publică și că disciplina bugetară nu poate justifica neexecutarea legii. Autoritatea puterii judecătorești și respectarea principiului separației puterilor nu pot fi subordonate unor decizii administrative discreționare luate de Guvern.
Această decizie judiciară intervine într-un context în care litigiile privind drepturile salariale din sectorul public sunt considerate de către experți ca fiind extrem de semnificative pentru bugetul de stat. În cadrul discuțiilor privind gestionarea resurselor publice, se menționează că impactul financiar al unor astfel de obligații de plată poate atinge sume de ordinul unui miliard de euro, afectând planificarea bugetară pe termen lung.