În sistemul juridic românesc, concubinajul nu este reglementat ca instituție de sine stătătoare în Codul Civil, spre deosebire de căsătorie. Această lipsă de statut juridic propriu înseamnă că partenerii care aleg să locuiască împreună nu beneficiază de drepturile patrimoniale sau succesorale de care se bucură soții. Indiferent de durata conviețuirii, nu există un regim automat de proprietate asupra bunurilor dobândite în timpul relației.
O confuzie frecventă este ideea că după o perioadă de 5 ani de conviețuire, bunurile devin comune. În realitate, simpla trecere a timpului, fie că vorba de 5, 10 sau 20 de ani, nu produce niciun efect asupra regimului de proprietate. Dacă un partener achiziționează un bun, precum un apartament sau o mașină, și îl înregistrează pe numele său, acel bun îi aparține integral. Singura excepție este situația în care ambii parteneri apar ca proprietari în actul de vânzare-cumpărare sau în cartea funciară.
În cazul în care o relație de concubinaj se încheie, dreptul asupra unui imobil depinde exclusiv de modul în care a fost înregistrată proprietatea. Dacă imobilul este trecut doar pe numele unui singur partener, celălalt nu are drept de proprietate, chiar dacă a contribuit financiar la rate sau renovări. Totuși, conform articolului 669 din Codul Civil, partenerul poate solicita înapoierea sumelor cheltuite, dacă poate dovedi prin facturi sau chitanțe contribuția sa. Această cerere de restituire a sumelor este supusă unui termen de prescripție de 3 ani.
La capitolul moșteniri, concubinul supraviețuitor se află într-o poziție dezavantajată față de soțul unei căsătorii. Concubinul nu este considerat moștenitor legal și poate moșteni doar dacă există un testament expres în acest sens. Chiar și atunci, drepturile sale sunt limitate de rezerva succesorală garantată de lege pentru copii, soți sau părinți. În schimb, copiii născuți în cadrul concubinajului au aceleași drepturi de moștenire ca și cei născuți în cadrul unei căsătorii.
Declarația notarială de concubinaj este un document folosit exclusiv în scop probator, nu pentru a crea drepturi patrimoniale. Aceasta servește la dovedirea existenței unei relații de conviețuire în fața unor instituții, de exemplu pentru vizite intime sau proceduri administrative. Pentru o administrare mai sigură a bunurilor, se recomandă încheierea unui contract de conviețuire la notar, un instrument care stabilește clar ce se întâmplă cu bunurile în cazul unei separări.
În România, reglementările privind statutul juridic al diverselor forme de conviețuire sunt adesea subiect de dezbatere în contextul evoluției legislației de familie. Deși societatea vede o diversificare a formelor de parteneriat, Codul Civil rămâne axat pe structura tradițională a căsătoriei pentru a asigura protecția patrimonială. Această distincție juridică rămâne relevantă pentru stabilitatea regimului de proprietate și pentru drepturile moștenitorilor legali.