Documente extrase de cercetătorii de la CNSAS din dosarul de cabinet al ultimului șef al Securității, Iulian Vlad, oferă detalii despre dimensiunea reală a aparatului de control din România. La data de 24 septembrie 1988, Departamentul Securității Statului (DSS) înregistra un efectiv total de 14.629 de angajați, o forță de supraveghere care acoperea societatea de la București până în cele mai izolate unități poștale din provincie.
Structura DSS era împărțită în trei paliere de forță pentru a asigura dominația totală. Aparatul central din București cuprindea 6.023 de cadre, reprezentând 41,17% din total, în timp ce Aparatul teritorial, format din inspectoratele județene, avea 5.869 de ofițeri de linie și cadre operative, adică 40,12%. Componenta de Trupe de securitate însumă 2.737 de cadre, echivalând cu 18,71%, fiind o forță militarizată pregătită pentru intervenții în caz de revolte.
Bucureștiul era un centru de hiper-concentrare a supravegherii, având aproape 7.000 de agenți dacă se adună cadrele centrale cu cele 557 de persoane din Securitatea Municipiului București. Direcția a IV-a monitoriza loialitatea Armatei cu 1.022 de cadre, în timp ce Unitatea specială „F” folosea 745 de oameni pentru filaj. Tehnica de interceptare era gestionată de Unitatea Specială „T” cu 466 de angajați și de Unitatea Specială „S” cu 356 de specialiști pentru corespondența poștală.
În plan teritorial, prezența Securității varia în funcție de importanța strategică a fiecărui județ. Constanța deținea 285 de cadre, fiind urmată de Timiș cu 271 și Prahova cu 261. În județe precum Iași, numărul era de 182 de cadre, în timp ce la Hunedoara se numărau 184 de persoane. Chiar și în zonele cu risc minim, precum Covasna, prezența era de 73 de cadre, asigurând un control adaptat densității populației locale.
Statisticile de gen evidențiază o segregare marcată în cadrul instituției de securitate. Din totalul de 14.629 de angajați, femeile reprezentau doar 15,70%, ceea ce înseamnă 2.297 de persoane. Deși erau prezente în unitățile tehnice de interceptări sau control poștal cu ponderi de 25-30%, accesul la decizie era blocat, existând doar 22 de femei în funcții de conducere la nivel național, adică 0,95% din totalul femeilor angajate.
Sistemul de supraveghere era configurat pentru a menține un control strict asupra fiecărui segment al societății românești. Această structură, deși masivă și specializată, a demonstrat o incapacitate totală de a preveni colapsul regimului. Chiar și cu o prezență densă în centrele industriale și de frontieră, aparatul de securitate nu a putut opri implozia sistemului în care fusese creat să funcționeze.