Documente deținute de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) dezvăluie dimensiunea exactă a Departamentului Securității Statului (DSS) la finalul anilor 1980. Datele, care datează de pe 24 septembrie 1988, au fost identificate într-un dosar de la cabinetul generalului Iulian Vlad. Conform acestor înregistrări, întregul aparat de represiune număra 14.629 de angajați, dintre care o parte semnificativă erau personalul muncitor civil, reprezentând aproximativ 1.200 de persoane fără grad militar.
Structura de funcționare a DSS era împărțită pe mai multe niveluri, având un nucleu central puternic în București și ramificații teritoriale. Aparatul central concentra 6.023 de cadre, reprezentând 41,17% din total, în timp ce trupele de securitate însumau 2.737 de persoane. Restul de 5.869 de cadre erau distribuite în cele 40 de județe și în Securitatea Municipiului București (SMB). Această organizare permitea atât controlul centralizat al informațiilor, cât și o prezență militarizată pe teritoriul țării pentru intervenții rapide.
În cadrul aparatului central, activitatea era segmentată pe direcții specifice de monitorizare și analiză. Direcția a IV-a, dedicată contrainformațiilor militare, avea 1.022 de cadre, în timp ce Unitatea Specială „F” pentru filaj și observație stradală conta 745 de angajați. O altă structură importantă era Unitatea Specială „T”, un centru tehnologic cu 466 de persoane pentru interceptări. De asemenea, controlul corespondenței era asigurat de Unitatea Specială „S”, care înrola 356 de angajați în București.
Controlul informativ la nivel local era asigurat de un aparat teritorial vast, cu o prezență adaptată importanței fiecărei regiuni. Securitatea Municipiului București era cea mai mare unitate teritorială, cu 557 de cadre, în timp ce restul de 5.312 persoane erau distribuite în 40 de inspectorate județene. În medie, un județ avea aproximativ 132 de cadre, însă numărul varia semnificativ: județe precum Timiș sau Prahova aveau peste 260 de angajați, în timp ce în județe precum Sălaj sau Covasna numărul era sub 80.
Analiza CNSAS evidențiază și o distribuție specifică a genului în cadrul structurilor de securitate. Din totalul de 14.629 de angajați, 2.297 erau femei, ceea ce reprezintă 15,70% din efectivul total. Deși pe anumite nișe tehnice sau administrative ponderea femeilor putea depăși 25-30%, la nivel de decizie situația era diferită. La nivel național, doar 0,95% dintre femei dețineau funcții de conducere, existând în total doar 22 de femei în funcții de conducere în întregul aparat de securitate.
Istoria serviciilor de informații din România este marcată de evoluția structurilor de control, de la Securitate până la formarea serviciilor actuale. Documentele de la CNSAS oferă o imagine clară asupra modului în care regimul de la finalul anilor 1980 gestiona controlul social și monitorizarea populației prin o rețea vastă de informatori și structuri de monitorizare tehnologică și teritorială.