Dreptul de a moșteni poate fi pierdut în diverse situații juridice, precum neexercitarea opțiunii succesorale în termenul legal sau prin fapte care atrag nedemnitatea. Conform legislației române, moștenitorii trebuie să ia o decizie cu privire la acceptarea sau renunțarea la partea de bunuri cuvenită în termen de un an de la data deschiderii moștenirii. Această dată coincide, în mod obișnuit, cu momentul decesului persoanei care a lăsat patrimoniul respectiv.
Termenul de un an este esențial pentru exercitarea dreptului de opțiune succesorală. Dacă un moștenitor nu decide în acest interval, poate pierde dreptul de a veni la moștenire, iar cota sa poate reveni celorlalți moștenitori îndreptățiți. Deși acceptarea trebuie făcută în acest termen, procedura notarială poate fi finalizată și ulterior, cu condiția ca moștenitorul să fi exercitat valabil opțiunea în timp util.
Acceptarea moștenirii poate fi realizată fie expres, prin declarație, fie tacit, prin fapte care demonstrează o intenție neîndoielnică. Exemple de acceptare tacită pot include acte de administrare a bunurilor sau măsuri pentru conservarea acestora, precum plata unor facturi pentru materiale de construcție. Totuși, simpla locuire într-un imobil sau anumite cheltuieli nu reprezintă automat o acceptare tacită, instanța evaluând natura și momentul acestor acte.
Nedemnitatea succesorală reprezintă o sancțiune civilă prin care o persoană este înlăturată de la moștenire din cauza faptelor grave. Codul civil prevede nedemnitatea de drept, care intervine automat după o condamnare penală definitivă pentru fapte precum omorul, și nedemnitatea judiciară. Aceasta din urmă poate fi constatată de instanță dacă un moștenitor a falsificat, ascuns sau distrus testamentul defunctului sau a folosit violența pentru a influența actul testamentar.
Dezmoștenirea prin testament permite defunctului să decidă cine primește bunurile, însă această libertate este limitată de rezerva succesorală. Moștenitorii rezervatari, precum descendenții, soțul supraviețuitor sau părinții, au dreptul la o parte protejată din patrimoniu, care nu poate fi eliminată prin donații. În schimb, rudele nerezervatare, cum ar fi frații sau unchii, pot fi excluse de la moștenire prin dispoziții testamentare, dacă nu există alte temeiuri legale.
În cadrul sistemului juridic românesc, Codul civil reglementează modul în care se distribuie bunurile și se protejează drepturile moștenitorilor. Aceste reglementări asigură un echilibru între voința defunctului și protecția familiei nucleare. În cazul în care niciun moștenitor nu acceptă succesiunea în condițiile legale, bunurile pot deveni vacante și pot reveni comunei, orașului sau municipiului competent, conform prevederilor în vigoare.