Vasile Pușcaș, care a ocupat funcția de negociator-șef al României cu Uniunea Europeană în perioada 2000-2004, a tras un diagnostic dur despre starea actuală a societății românești. Acesta s-a declarat siderat de scăderea calității culturii politice moderne din țară, menționând că această degradare afectează și cultura politică europeană. Conform declarațiilor sale, această situație de regres este cauzată direct de responsabilitatea elitei politice și intelectuale de la noi.
Analizând eșecul în formarea unui proiect de țară, Vasile Pușcaș a punctat că problema nu constă în absența gândirii strategice, ci în lipsa voinței de a utiliza aceste strategii. El a subliniat că resursele de planificare nu au fost puse în beneficiul întregii societăți românești, ceea ce a blocat dezvoltarea autentică. În contrast cu această critică la adresa politicii, fostul negociator și-a exprimat aprecierea pentru o parte considerabilă din elita antreprenorială a României.
În ceea ce privește gestionarea resurselor financiare externe, Vasile Pușcaș a descris comportamentul guvernelor românești din ultimele două decenii ca fiind unul de tip „milogit”. El a observat că abordarea autorităților a fost concentrată pe ideea de a primi bani din sacul bugetar european, având mâna întinsă pentru absorbție. În loc să fie folosite ca instrumente financiare pentru politici coerente de dezvoltare economico-socială, fondurile au fost privite doar ca surse de numerar.
Fostul negociator a amintit că, în primele două exerciții financiar-bugetare europene de după anul 2007, limbajul oficial reflecta exact această preocupare pentru absorbție. Obiectivul principal era modul în care banii puteau fi transferați în Trezoreria din București, fără a exista o strategie aplicată pentru utilizarea lor eficientă. Abia în ultimii ani a apărut o schimbare de retorică, fondurile europene fiind menționate ca surse de investiții pentru infrastructura de transport și pentru sectorul social.
Deși România este membră a Uniunii Europene de aproximativ două decenii, procesul de integrare nu a fost utilizat la capacitate maximă. Din punct de vedere factual, se estimează că țara a fructificat doar între 20% și 30% din oportunitățile și șansele generate de aderarea la blocul european. Această limitare a utilizării resurselor subliniază decalajul dintre potențialul de dezvoltare și implementarea reală a proiectelor de modernizare în cadrul comunității.
Aceste observații vin într-un context în care România încearcă să își consolideze poziția în cadrul instituțiilor europene, deși parcursul de integrare a fost marcat de pași modesti. Criticile lui Vasile Pușcaș reflectă o tensiune constantă între necesitatea unor politici de dezvoltare pe termen lung și tendința guvernelor de a prioritiza absorbția rapidă a fondurilor pentru nevoi imediate, fără o viziune de ansamblu asupra progresului național.