Salariații au dreptul de a solicita compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat doar în momentul încetării raportului de muncă. Această clarificare a venit prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 40 din 9 martie 2026, publicată în Monitorul Oficial. Instanțele vor trebui să respecte această interpretare a problemelor de drept, conform prevederilor din Codul de procedură civilă.
Litigiul care a dus la această decizie a fost pornit de către un fost procuror, eliberat din funcție pentru pensionare. Acesta a solicitat plata pentru 146 de zile de concediu de odihnă pe care nu le-a efectuat. Tribunalul București a respins inițial cererea, argumentând că termenul de prescripție era deja expirat, însă reclamantul a contestat modul de calcul al acestui termen prin apel.
Înalta Curte a stabilit că termenul de prescripție de trei ani începe să curgă strict de la data încetării raportului de muncă. Înainte de acest moment, salariatul nu are capacitatea juridică de a cere compensarea financiară pentru zilele rămase. Prin urmare, calculul celor trei ani nu poate începe niciodată înainte ca contractul individual de muncă să fie încheiat oficial.
O problemă complexă a fost gestionarea zilelor de concediu care depășesc perioada de report de 18 luni prevăzută de Codul muncii. Înalta Curte a decis că dreptul la compensare subzistă dacă angajatorul nu a oferit efectiv angajatului posibilitatea de a beneficia de odihnă. Dacă angajatorul a invitat salariatul și l-a informat despre consecințe, dar acesta a ales să nu își folosească zilele, dreptul la plată se pierde.
Angajatorii au obligația de a realiza programarea concediilor și de a comunica acest lucru salariaților în mod precis. Aceștia trebuie să notifice angajații să își efectueze concediul în perioadele stabilite, oferindu-le posibilitatea reală de a se odihni. În lipsa acestor demersuri, simpla expirare a termenului de report nu este suficientă pentru a refuza plata compensatorie către lucrător.
Conform prevederilor din Codul muncii, perioada de report a concediului neefectuat este de 18 luni, calculată începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediu anual. Această regulă regăsește temei în art. 146 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, stabilind limitele de timp în care un angajat poate utiliza zilele de odihnă rămase din perioada precedentă.