Programul de guvernare depus la Parlament de către premierul desemnat Luca Niculescu, în seara zilei de 15 octombrie 2026, introduce un mecanism de taxare la ieșire. Această măsură vizează asigurarea impozitării câștigurilor de valoare generate pe teritoriul României înainte de momentul în care activele, rezidența fiscală sau activitatea economică sunt transferate în alte jurisdicții. Propunerea urmărește ca statul să nu piardă dreptul de a impozita profiturile acumulate local atunci când o companie își mută operațiunile.
Documentul prezentat de Luca Niculescu nu stabilește însă detalii concrete privind aplicarea acestui mecanism fiscal. În textul programului de guvernare nu sunt menționate cotele de impozitare care vor fi aplicate, categoriile de companii care vor fi vizate de această taxă sau momentul exact în care va intra în vigoare. Aceste elemente esențiale vor trebui clarificate ulterior prin adoptarea și implementarea regulilor legislative de aplicare, care vor defini modul de calcul și impactul real asupra contribuabililor.
Mecanismul propus ar putea viza situații în care un activ este cumpărat la un preț și transferat ulterior în străinătate la o valoare mult mai mare. De exemplu, dacă un activ achiziționat cu 10 milioane de euro ajunge la o valoare de 30 de milioane de euro, câștigul de 20 de milioane de euro ar putea fi luat în calcul pentru stabilirea impozitului. Suma efectivă datorată va depinde însă de regulile fiscale specifice și de modul de calcul care va fi prevăzut prin lege.
Impozitarea la ieșire nu este o procedură nouă la nivelul Uniunii Europene, deoarece Directiva 2016/1164, cunoscută sub numele de Directiva anti-evaziune fiscală (ATAD), reglementează deja astfel de situații. Această directivă prevede reguli pentru momentele în care un stat pierde dreptul de a impozita câștigurile aferente unor active, fie prin transferul acestora în străinătate, fie prin mutarea rezidenței fiscale. Conform acestui cadru european, anumite companii ar putea solicita plata impozitului în rate pe o perioadă de până la cinci ani.
În prezent, legislația fiscală românească conține deja dispoziții în acest domeniu, iar regulile ATAD sunt aplicabile în statele membre încă din anul 2020. Includerea măsurii în programul de guvernare nu reprezintă, prin aceasta, introducerea unei taxe noi cu cote stabilite, ci o confirmare a intenției de a utiliza acest instrument. Până la apariția normelor de aplicare, nu se poate afirma că toate companiile care își mută activele vor plăti automat o taxă suplimentară.
Contextul legislativ european impune ca aceste proceduri să fie aliniate la standardele internaționale pentru a preveni pierderea veniturilor fiscale. Implementarea acestor mecanisme de taxare la ieșire este o componentă a reglementărilor anti-evaziune fiscală adoptate la nivelul Uniunii Europene, menite să asigure că profiturile generate într-o jurisdicție sunt taxate acolo unde a fost creată valoarea economică, indiferent de mutarea ulterioară a sediului sau a activelor.