Vasile Pușcaș, care a ocupat funcția de negociator-șef al României cu Uniunea Europeană în perioada 2000-2004, a oferit o evaluare critică a parcursului țării după două decenii de la aderare. Acesta susține că, deși România a reușit intrarea în blocul european, procesul de integrare reală a fost marcat de pași modesti. Conform estimărilor făcute de fostul negociator, țara a reușit să fructifice doar aproximativ 20%-30% din șansele și oportunitățile generate de statutul de stat membru.
Negocierea aderării a fost marcată de momente de criză extremă, inclusiv prin încercarea de a îngheța procesul în Parlamentul European în decembrie 2003. Vasile Pușcaș amintește că oponența a venit din partea unor grupări conservatoare și a unor state precum Olanda și Finlanda. Deși s-a reușit deblocarea situației, procesul a suferit un semestru de întârziere, fiind necesar un efort de negociere intens pentru a finaliza cele 31 de capitole și Tratatul de Aderare.
Lipsa unei strategii postaderare coerente a afectat profund dezvoltarea țării, transformând fondurile europene într-un simplu instrument de absorbție financiară. Vasile Pușcaș observă că guvernele s-au concentrat pe modul în care să primească banii din bugetul european, fără a vedea aceste resurse ca pe un motor de dezvoltare sustenabilă. Această abordare a împiedicat utilizarea fondurilor ca instrumente de politici publice moderne, limitând impactul lor asupra infrastructurii și a societății.
Unul dintre cele mai grave efecte ale gestionării defectuoase a integrării este exodul masiv al cetățenilor români către alte state membre. Fostul negociator consideră că lipsa unui proiect de țară clar a împins populația să caute o calitate a vieții mai ridicată în afara granițelor. Această migrație a reprezentat o pierdere imensă pentru România, fiind alimentată de faptul că elitele politice nu au reușit să creeze condiții care să răspundă aspirațiilor europene ale cetățenilor.
În ceea ce privește viitorul, Vasile Pușcaș menționează că intrarea în zona euro ar putea deveni un proiect de țară, dar necesită un deceniu de reforme pentru a „repara casa”. Totodată, el critică întârzierea accesării spațiului Schengen, care a generat costuri suplimentare pentru operatorii economici români. Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) este descris ca o povară impusă de guvernele locale, fiind ulterior utilizat în scopuri politice interne.
Procesul de integrare europeană a fost de la început marcat de o atmosferă de neîncredere față de România, în contextul evaluărilor negative din anii '90. Deși România a reușit să depășească barierele politice de la Bruxelles, absența unei voințe politice de a folosi integrarea în beneficiul societății a limitat beneficiile economice. Această evoluție a dus la ceea ce unii specialiști au numit „deceniul pierdut” al României în cadrul Uniunii.