Statele membre ale Uniunii Europene încep pregătirile pentru implementarea unor proiecte privind centrele de returnare situate în afara spațiului european. Această inițiativă se bazează pe noul cadru european care permite transferul persoanelor fără drept de ședere către țări terce. Comisia Europeană a anunțat că va analiza aceste proiecte doar atunci când acestea vor atinge un stadiu de maturitate suficient de avansat, însă nu a oferit detalii despre finanțare.
Proiectele pentru dezvoltarea acestor modele concrete aparțin în mod direct statelor membre, care trebuie să încheie acorduri bilaterale cu țări terțe. Aceste țări trebuie să accepte transferul persoanelor în limitele noului regulament european privind returnările. Deși Comisia Europeană confirmă existența unui cadru juridic pentru aceste „return hubs”, execuția rămâne incertă. Nu există încă un mecanism clar prin care construcția sau operarea acestor centre să fie acoperită din bugetul comunitar.
Noul sistem permite unui stat membru să transfere persoanele care au primit o decizie de returnare către un centru aflat într-o țară non-UE. Aceste centre pot servi drept destinație finală sau pot funcționa ca o etapă intermediară înainte de returnarea în țara de origine. Totuși, mecanismul impune respectarea drepturilor omului și a principiului nereturnării. Minorilor neînsoțiți nu li se poate aplica acest procedeu de transfer către centrele de returnare.
Discuții despre consolidarea frontierelor și aplicarea Pactului european privind migrația și azilul au avut loc la München, pe 26 septembrie. La această reuniune organizată de ministrul german de interne Alexander Dobrindt au participat miniștri din 18 țări europene. Germania susține activ acest model, urmărind posibilitatea transferării persoanelor care nu pot fi îndepărtate către țara lor de origine. Alte țări precum Grecia, Austria, Țările de Jos și Danemarca au discutat despre pașii următori.
Organizația International Rescue Committee a semnalat riscuri privind protecția refugiaților și respectarea drepturilor fundamentale în aceste centre. IRC a menționat experiența centrelor italiene din Albania, evaluându-le ca fiind costisitoare și problematice din punct de vedere al demnității. De asemenea, Italia a promovat ideea unor centre finanțate de UE, inspirate din modelul albanez. Totuși, aceste evaluări aparțin unei organizații umanitare și nu reprezintă concluziile oficiale ale instituțiilor europene.
Implementarea acestor centre necesită infrastructură, personal, securitate și proceduri administrative complexe. Parlamentul European subliniază că autoritățile naționale au obligația de a informa Comisia și celelalte state membre înainte de aplicarea acordurilor. În prezent, întrebarea privind cine va suporta costurile de construcție și administrare rămâne fără un răspuns oficial din partea Comisiei Europene.