Partidul Popular European (PPE) a demarat pregătirile pentru alegerile europarlamentare din 2029, având ca obiectiv principal recuperarea electoratului care a migrat către formațiunile de extremă dreaptă. Această strategie de reorganizare internă vizează elaborarea unui program electoral capabil să concureze cu retorica populiștilor, însă procesul de decizie este marcat de dezbateri intense. Membrii partidului nu au ajuns la un consens privind gradul de apropiere de pozițiile acestor partide sau dacă colaborarea cu ele este oportună.
Pentru a gestiona această tranziție, președintele PPE, Manfred Weber, a lansat grupul de lucru „Win2029”, coordonat de eurodeputatul spaniol Esteban González Pons. Prima reuniune a acestui grup este programată pentru luna octombrie, în Sicilia, urmând ca discuțiile să continue până la congresul partidului de la Roma, de la primăvara anului viitor. Scopul grupului este crearea unui program suficient de atractiv pentru a contracara ascensiunea extremelor, însă întrebarea rămâne dacă PPE își va păstra identitatea de centru-dreapta.
În interiorul grupului, există o fractură clară între delegațiile naționale, românii și polonezii fiind cei mai vocali opozanți ai oricărei alinieri cu extrema dreaptă. În contrast, în țări precum Spania, Suedia sau Finlanda, conservatorii au avut experiențe de guvernare alături de astfel de partide. Această diversitate de abordări pune în evidență dilema istorică a partidului: dacă trebuie să prioritizeze conținutul politicilor sau să mențină o poziționare strict de centru, evitând astfel riscul de a pierde esența politică.
Pe tema migrației, PPE încearcă să adopte un discurs mai dur, propunând politici de deportare mai rapide și o terminologie mai strictă, înlocuind „migrația neregulată” cu „migrația ilegală”. Manfred Weber a subliniat necesitatea schimbării discursului pentru a recâștiga alegătorii, cerând investiții în Frontex și proceduri simplificate la frontieră. Totuși, această direcție este contestată de figuri precum Mairead McGuinness, care a avertizat asupra riscului de a confunda credința religioasă cu extremismul politic în cadrul dezbaterilor.
Disputele interne vizează și alte domenii sensibile, precum drepturile sociale, normele de mediu și egalitatea de gen. În timp ce conducerea pune accent pe competitivitate și reducerea reglementărilor, unii eurodeputați, precum Dennis Radtke, avertizează că ignorarea problemelor sociale poate alimenta succesul extremelor. De asemenea, subiectele privind drepturile reproductive și impactul cheltuielilor publice asupra genului provoacă tensiuni între delegațiile care susțin drepturile tradiționale și cele care cer protecție socială, îngreunând formarea unui consens de grup.
Contextul politic european este marcat de o încercare constantă de consolidare a răspunsului instituțiilor față la provocările externe, inclusiv la atacurile hibride. În acest cadru de instabilitate, deciziile privind politicile de migrație și securitatea frontierelor devin elemente centrale în competiția pentru controlul votului la nivel continental, influențând direct viitorul partidelor de centru-dreapta.