Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat Parlamentului European Protocolul de urgență în materie de securitate. Acest nou mecanism este conceput pentru a permite unui stat membru să solicite o reuniune de urgență a tuturor statelor membre în situații critice. Scopul este gestionarea incidentelor care amenință grav securitatea națională, dar care nu ating pragul unei agresiuni armate convenționale, oferind astfel un răspuns colectiv rapid.
Expertul în relații internaționale Răzvan Ceuca descrie această inițiativă ca fiind un echivalent european al Articolului 4 din Tratatul NATO. Protocolul vizează abordarea așa-numitei „zone gri”, caracterizată prin acțiuni ostile care rămân intenționat sub pragul războiului, precum atacurile cibernetice, campaniile de dezinformare sau incidentele cu drone. Răzvan Ceuca subliniază că viteza deciziei în primele ore de la declanșare este crucială pentru a opri o operație adversă și pentru a proteja țintele.
Deși Europa dispune deja de instrumente precum Busola Strategică din 2022 sau mecanisme de sancțiuni pentru atacurile cibernetice, lipsa unui declanșator clar reprezintă o lacună majoră. Protocolul propus ar putea acoperi această lipsă, facilitând consultarea rapidă fără a necesita o atribuire imediată a vinovatului. Astfel, statele pot lua măsuri de protecție în timp ce evaluările tehnice și politice privind autorul atacului sunt încă în desfășurare.
Pentru România, beneficiul acestui mecanism este direct, având în vedere poziția de stat de frontieră la Marea Neagră. Răzvan Ceuca menționează că țara a fost deja ținta unor campanii de influență și a incursiunilor de drone. Totuși, protocolul nu este o garanție de apărare militară, ci un instrument de consultare. Într-un cadru comun, o putere medie poate gestiona mai eficient amenințările decât dacă ar acționa singură.
Implementarea acestui protocol se va confrunta cu dificultăți politice legate de percepția amenințărilor și de dilema aliatului. Statele membre pot avea priorități diferite, unele concentrându-se pe flancul sudic sau pe migrație, în timp ce altele prioritizează securitatea de la est. Există, de asemenea, temeri legate de autonomia strategică a UE și de modul în care acest mecanism se va coordona cu structurile NATO, evitând suprapunerile sau interpretările divergente ale acțiunilor de securitate.
Securitatea europeană este influențată de dinamica dintre instituțiile de la Bruxelles și structurile de apărare existentă. În timp ce NATO rămâne pilonul pentru descurajarea militară și apărarea colectivă prin Articolul 5, Uniunea Europeană își dezvoltă instrumentele civile, normative și de reziliență. Cooperarea între cele două organizații este esențială pentru gestionarea amenințărilor hibride care combină atacurile asupra infrastructurii critice cu operațiunile de dezinformare și presiunea politică.