Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a emis o decizie care impune recalcularea drepturilor bănești pentru cadrele didactice care cumulează contracte de muncă. Conform instanței europene, angajații care desfășoară o activitate cu normă întreagă și, simultan, o activitate pe fracțiune de normă în regim de plată cu ora, au dreptul la indemnizații de concediu și de hrană calculate pe baza muncii efectuate în ambele cadre contractuale. Această decizie vine după un litigiu care a implicat cadre didactice din România.
Litigiul a vizat 14 cadre didactice angajate între anii 2019 și 2022 prin contracte de muncă pe durată nedeterminată cu normă întreagă în instituții de învățământ preuniversitar. Acești angajați desfășurau, în cadrul aceluiași angajator, și o activitate pe fracțiune de normă în regim de plată cu ora, între lunile septembrie și iunie. În această perioadă, drepturile aferente concediului anual și indemnizația de hrană au fost calculate de angajator doar pe baza contractului de muncă pe durată nedeterminată cu normă întreagă.
Cadrele didactice au considerat că au dreptul la aceste indemnizații calculate proporțional cu timpul de lucru efectuat și au sesizat Tribunalul Vaslui prin intermediul organizației lor sindicale. Acțiunea a fost admisă în anul 2023, însă angajatorul a depus apel la Curtea de Apel din Iași. Aceasta a decis să adreseze întrebări preliminare către CJUE pentru a clarifica dacă dreptul UE se opune unei reglementări naționale care limitează calculul drepturilor la un singur contract.
CJUE a punctat că orice lucrător beneficiază de un drept la concediu anual plătit, un principiu fundamental al dreptului social al Uniunii. Curtea a analizat acordurile-cadru privind munca pe fracțiune de normă și pe durată determinată, concluzionând că angajații din speță intră sub incidența ambelor noțiuni. Astfel, indemnizația de hrană, fiind parte a remunerației, intră în sfera condițiilor de încadrare în muncă și trebuie protejată împotriva oricărui tratament mai puțin favorabil.
Instanța europeană a stabilit că diferența de tratament aplicată de reglementarea română nu este justificată de motive obiective și că principiul pro rata temporis nu a fost aplicat corect. Prin urmare, dreptul Uniunii se opune modului în care România a reglementat acest aspect. Decizia subliniază necesitatea aplicării principiului general al egalității pentru a preveni discriminarea lucrătorilor care cumulează contracte de muncă de tipuri diferite.
Această decizie juridică intervine într-un context în care sistemul de învățământ din România se confruntă cu presiuni administrative semnificative. În prezent, instituțiile de învățământ gestionați de inspectoratele școlare se ocupă cu probleme precum clasele comasate în timpul anului școlar, situații care pot influența stabilitatea personalului didactic. Gestionarea corectă a contractelor de muncă rămâne un punct critic pentru menținerea cadrelor didactice în sistemul de învățământ public.