Curtea de Justiție a Uniunii Europene a emis o hotărâre care impune limitarea utilizării reședinței ca criteriu exclusiv pentru aplicarea cotelor de nerezidenți la studiile medicale în Belgia. Instanța a decis că un student care a urmat o parte semnificativă din educație în țara respectivă și a obținut diploma de învățământ secundar poate avea o legătură reală cu societatea locală. Această conexiune trebuie luată în calcul înainte de aplicarea restricțiilor de admitere.
Litigiul a luat însălăpt în cauză pe Axel Dris, un cetățean luxemburghez cu domiciliul în Luxemburg, care și-a desfășurat studiile secundare în Arlon, în Belgia. În anul 2022, acesta a susținut examenul de admitere pentru studiile de medicină și științe dentare în cadrul Comunității Franceze, reușind să promove. Totuși, aplicarea unei cote de 30% pentru candidații considerați nerezidenți l-a împiedicat să obțină certificatul necesar pentru înscrierea oficială la facultate.
CJUE a subliniat că o diferență de tratament bazată strict pe reședință poate reprezenta o discriminare indirectă pe criteriul cetățeniei. Autoritățile belgice au argumentat că sistemul de cote este necesar pentru protejarea sănătății publice și pentru asigurarea unui număr suficient de profesioniști medicali în Comunitatea Franceză. Totuși, Curtea precizează că orice astfel de limitare trebuie să fie justificată în mod obiectiv, proporțional și să țină cont de integrarea socială și educațională a candidatului.
Hotărârea nu anulează sistemele de cote în sine, ci obligă administrația să nu mai prezumă automat că toți nerezidenții vor părăsi țara după studii. Integrarea nu se rezumă doar la prezența în instituția de învățământ, ci include și activitățile sociale și relațiile dezvoltate în perioada școlarizării. Diploma obținută în sistemul de învățământ local este considerată un element care consolidează această legătură reală și efectivă cu statul membru.
În urma acestei decizii, Consiliul de Stat belgian va trebui să soluționeze litigiul lui Axel Dris aplicând noua interpretare a dreptului european. Curtea nu a acordat automat admiterea sau despăgubiri, ci a clarificat cadrul juridic prin care instanțele naționale trebuie să evalueze cazurile similare. Nu a fost stabilit un număr fix de ani de școlarizare, însă noțiunea de „parte semnificativă” a educației va trebui evaluată individual, în funcție de circumstanțele fiecărui candidat.
Această decizie are o importanță majoră pentru mobilitatea transfrontalieră în cadrul Uniunii Europene, protejând studenții din regiunile de frontieră. În contextul reglementărilor europene, statele membre păstrează competența de a organiza sistemele de educație, dar trebuie să respecte principiul nediscriminării. Această clarificare juridică previne situațiile în care barierele administrative de reședință anulează legăturile sociale și educaționale solide formate de cetățenii europeni în alte state membre.