Profesoara de științe politice Alina Mungiu-Pippidi avertizează că naționalismul etnic reprezintă o doctrină colectivistă care nu poate coexista cu principiile statului de drept. Într-un articol de opinie, aceasta subliniază faptul că țările care adoptă ideologii xenofobe și colectiviste nu reușesc să prospere, devenind, în termeni economici, „săracii agresivi ai lumii”. Argumentul este că, odată ce suveranitatea unui stat este stabilită, naționalismul încetează să mai fie un instrument de eliberare și devine o aspirație de a rezerva puterea unui singur grup.
Conform analizei, diferența fundamentală constă în contrastul dintre cetățenia universalistă și naționalismul exclusivist. În cadrul unui stat suveran, cetățenia funcționează ca un contract civic între individ și stat, incluzând toate grupurile, indiferent de religie, etnie sau orientare sexuală. Naționalismul etnic, însă, transformă statul dintr-un contract între indivizi într-o proprietate a unui grup definitoriu prin criterii religioase sau culturale. Acest proces de excludere este, conform teoriei lui Umberto Eco, punctul de pornire către fascism.
Alina Mungiu-Pippidi aduce exemplul istoric al partidei România Mare, care a reprezentat cel mai mare partid fascist românesc de după 1990. Această mișcare, cu rădăcini în național-comunismul lui Nicolae Ceaușescu, a folosit tactici de atac asupra unor personalități, similar anilor legionarilor. În anul 2000, partidul a atins un prag de 27% în alegerile prezidențiale, înainte de a fi absorbit treptat de PSD, după ce Ion Iliescu l-a chemat la guvernare pentru a compensa lipsa unei majorități.
Istoria României oferă multiple dovezi ale pericolelor generate de astfel de ideologii, de la mișcarea legionară și uciderea lui Virgil Madgearu, până la deportarea romilor în Transnistria. Profesora menționează și perioada în care universitățile din Iași au fost închise din cauza violenței antisemite exercitate de studenți. De asemenea, ea critică utilizarea simbolurilor religioase în spațiul politic, menționând incidentul în care trupele AUR au invadat tezaurul dacic de la Muzeul Național, invocând prezența unor cruci.
În ceea ce privește discursul politic actual, Alina Mungiu-Pippidi critică confuzia dintre patriotism și naționalism, menționând că președintele Nicușor Dan a făcut o eroare de comunicare prin utilizarea unor concepte ambigue. Patriotismul este definit ca atașamentul față de comunitatea politică și instituții, fără a necesita etnie sau religie. Orice proiect politic ce urmărește transformarea statului într-un instrument al unui grup identitar este, în viziunea sa, un proiect fascist, nu unul patriotic sau sănătos.
Discursul naționalist de tip etnic a fost utilizat istoric pentru a justifica controlul total asupra vieții private, o practică observată și în perioada regimului lui Nicolae Ceaușescu. În acele decenii, națiunea era prezentată ca un organism sacru, iar orice interes individual era supus ideii de „interes național”. Această abordare colectivistă a servit drept fundament pentru controlul statului asupra cetățenilor, ignorând drepturile fundamentale ale individului în favoarea unei viziuni de stat impuse de conducere.