Programul de guvernare prezentat de Siegfried Mureșan funcționează ca o listă de priorități care reia numeroase măsuri de reformă ale statului român, rămânând însă în mare parte la nivel de promisiuni. Aceste reforme reprezintă restanțe istorice ale guvernelor trecute, care nu au fost finalizate niciodată. Întrebarea centrală rămâne dacă un eventual guvern, care ar opera într-un context cu un Parlament fărâmițat, ar putea implementa efectiv aceste schimbări propuse.
Reducerea numărului de parlamentari este o temă care a fost îngropată în Parlament de 17 ani, în ciuda referendumului din 2009. Atunci, alegătorii au votat pentru reducerea numărului de membri la maximum 300. Totuși, în legislatura 2012-2016, Parlamentul a ajuns la un record de 588 de membri, iar în perioada 2016-2020 a fost de 465. Chiar și propunerile recente de reformă, inclusiv cele discutate în coaliția PNL-USR-PSD-UDMR-minorități, au eșuat, UDMR menționând că o reducere la 300 este prea radicală.
O altă măsură recurentă vizează reducerea numărului de secretari de stat, o temă de pe vremea lui Emil Boc. În 2010, se intenționa scăderea de la 57 la 32 de posturi, însă după 15 ani numărul acestora ajunsese la 75. Deși în 2025 numărul a fost redus la 56, aceasta este o cifră cu doar un post mai puțin decât maximul pe care Boc dorea să îl atingă prin reducerea de 44%. Comasarea structurilor administrative rămâne, de asemenea, o problemă cu implementare dificilă și lipsă de date oficiale.
În ceea ce privește economia, reducerea taxelor pe salariu este o promisiune făcută de partide precum PSD, PNL sau AUR, dar fără aplicare practică. În România, taxele ajung la peste 40% din salariul unui angajat, iar conform unui raport OCDE din 2026, rata combinată efectivă a impozitelor și contribuțiilor este de 41,5%. Această povară este considerată mare pentru veniturile mici, existând recomandări pentru o taxare progresivă. În prezent, deficitul bugetar face ca această măsură să fie și mai puțin probabilă.
Sectorul energetic include și numeroase restanțe, de la hidrocentrale nefinalizate, precum Jiu Livezeni-Bumbești sau Răstolița, până la proiecte vechi de jumătate de secol precum Tarnița – Lăpuștești. Centralele pe gaz de la Turceni și Ișalnița sunt tot restanțe majore, licitația pentru Ișalnița fiind anulată de două ori. De asemenea, parcurile fotovoltaice de la CE Oltenia sunt în curs de dezvoltare, cu termene de finalizare estimate abia în decembrie 2027, în timp ce proiectele de centrale pe hidrogen rămân în stadiu de anunț.
Guvernanța corporativă pentru companiile de stat este o altă problemă de lungă durată, legislația fiind existentă încă din 2011 prin Ordonanța 109. Deși actul a fost modificat pentru a respecta regulile OCDE și PNRR, implementarea sa a fost inexistentă timp de 15 ani. Din cauza lipsei unui management performant în aceste companii, România a pierdut suma de 228 de milioane de euro din fondurile europene, companiile de stat fiind descrise ca fiind găuri negre pentru economia țării.