Ultimul scrutin parlamentar anticipat desfășurat pe teritoriul României a avut loc în luna decembrie a anului 1933. Această perioadă a fost marcată de un regim constituțional diferit față de cel actual, deoarece monarhul deținuse puterea de a schimba guvernul, de a dizolva Parlamentul și de a impune organizarea rapidă a unor noi alegeri. Contextul social era unul dificil, România ieșind din anii grei ai Marii Crize Economice, în timp ce relațiile dintre partide și regele Carol al II-lea deveniseră extrem de tensionate.
Procesul de dizolvare a legislativului a început pe 14 noiembrie 1933, când Carol al II-lea i-a încredințat conducerea Guvernului liberalului Ion G. Duca. La doar patru zile, pe 18 noiembrie, Parlamentul a fost dizolvat prin decret regal, deși acesta fusese ales în vara anului 1932 și nu se afla aproape de încheierea mandatului de patru ani. Alegerile pentru Adunarea Deputaților au fost fixate pe 20 decembrie 1933, iar pentru Senat, voturile s-au desfășurat în etape între 22 și 29 decembrie.
Sistemul politic de la acea vreme permitea regelui să dizolve ambele Camere sau doar una dintre ele, conform Constituției din 1923. Mecanismul de schimbare a majorității presupunea numirea unui nou guvern, urmată de dizolvarea Parlamentului, pentru ca noul Cabinet să organizeze scrutinul. Istoricul Ioan Scurtu a subliniat că acest proces oferea un avantaj electoral partidului aflat la putere, deoarece noul guvern putea instala proprii oameni în administrația locală, inclusiv prefecți și primari, înainte de vot.
La scrutinul pentru Camera Deputaților, PNL a obținut oficial 1.518.864 de voturi, ceea ce a reprezentat aproximativ 51% din total. Prin aplicarea sistemului electoral din 1926, care prevedea „prima electorală”, partidul a primit 300 de mandate din cele 387 disponibile. În schimb, principala opoziție, Partidul Național-Țărănesc, a obținut circa 14% din voturi și 29 de mandate. Campania electorală a fost marcată de violențe între poliție și legionari, Guvernul Duca interzicând Garda de Fier pe 9 decembrie 1933.
Evenimentul a culminat cu un act de violență extremă, Ion G. Duca fiind asasinat pe 29 decembrie 1933, la peronul gării din Sinaia, de către membri ai Mișcării Legionare. Premierul se întorcea de la o audiență la Carol al II-lea, la Castelul Peleș, imediat după desfășurarea alegerilor. După moartea sa, conducerea Guvernului liberal a fost preluată de Gheorghe Tătărescu, într-un moment de maximă instabilitate politică pentru țară.
În perioada interbelică, România a organizat zece scrutinuri parlamentare între 1919 și 1937, însă durata medie de existență a unui Parlament a fost de aproximativ doi ani. Această instabilitate a fost cauzată de frecvența dizolvării legislativului înainte de termen. În prezent, după anul 1989, România nu a mai organizat nicio alegere parlamentară anticipată, procedura de dizolvare fiind mult mai restrictivă prin regulile constituționale actuale.