Parlamentul României și-a început evoluția în secolul al XIX-lea, trecând de la forme incipiente la sistemul bicameral actual. Procesul de formare a instituțiilor legislative a început prin Adunările Obștești din Țările Române, bazate pe Regulamentele Organice. Acestea au fost implementate în mai 1831 în Țara Românească și în ianuarie 1832 în Moldova, marcând prima separare a puterii legislative de cea executivă și judecătorească.
Primele structuri legislative funcționau sub președinția mitropolitului și includeau episcopii eparhioți, mari boieri și deputați de județe. În Țara Românească, numărul total de membri era de 43, în timp ce în Moldova acesta era de 35. Deputații erau aleși de boierii pământeni la fiecare cinci ani, însă inițiativa legilor aparținea exclusiv domnitorului. Adunarea putea vota bugetul și stabili impozitele, dar nu putea exprima decât dorințe.
O schimbare majoră a avut loc în anul 1864, când Alexandru Ioan Cuza a înființat Corpul Ponderator. Această instituție a marcat tranziția de la un parlament unicameral la unul bicameral, fiind concepută ca o cameră superioară pentru a modera deciziile legislative. Crearea Corpului Ponderator a fost o strategie politică a domnitorului pentru a contracara opoziția marilor moșieri care dominau Adunarea Electivă, camera inferioară.
Spre deosebire de camera de deputați, membrii Corpului Ponderator nu erau aleși prin vot, ci numiți în mare parte de domnitor sau făceau parte din structuri de drept. Această nouă cameră a fost introdusă prin Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris, adoptat prin plebiscit. Deși numele urmărea să liniștească suspicițiile Marilor Puteri, actul a sporit semnificativ drepturile puterii executive în detrimentul celei legislative.
În anul 1866, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza și venirea pe tron a Principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, instituția a fost redenumită oficial Senat. Prin noua Constituție promulgată la 1 iulie 1866, Corpul Ponderator a devenit Senat, păstrându-și rolul de cameră moderatoare în sistemul bicameral. Această structură a asigurat continuitatea modelului legislativ care a servit drept bază pentru organizarea politică a statului român.
Sistemul bicameral românesc a evoluat de la un model de control al deciziilor prin numiri, la structura actuală reglementată de Constituția din 1991. În prezent, Senatul nu mai are rolul de moderare specific epocii lui Cuza, fiind o cameră egală în drepturi cu Camera Deputaților. Conform actualului cadru legal, Senatul deține dreptul de a avea inițiative legislative și poate exercita votul decisiv în anumite legi.