În România, lipsa unei reglementări privind parteneriatul civil impune cuplurilor costuri financiare și administrative semnificative pentru a obține un minim de protecție juridică. Cetățenii care trăiesc în uniuni neoficializate sunt nevoiți să înlocuiască drepturile oferite de căsătorie prin numeroase acte notariale, procuri și contracte de coproprietate. Această situație transformă relațiile de viață într-un proces birocratic continuu, generând costuri care pot depăși mii de lei încă din primul an de parteneriat.
Costul financiar pentru a mima drepturile de bază este considerabil, atingând suma estimativă de peste 5.500 de lei plus TVA în primul an. Această sumă include procuri medicale, documente de reprezentare în fața instituțiilor precum ANAF sau contracte de uzufruct și coproprietate. Deoarece multe dintre aceste documente au o valabilitate limitată, cuplurile sunt obligate să plătească periodic tarife notariale pentru a-și menține protecția, transformând actele legale într-un fel de abonament obligatoriu impus de lipsa legislației.
Obstacolele financiare devin critice atunci când partenerii doresc să achiziționeze bunuri comune, precum o locuință. Deoarece nu beneficiază de regimul devălmașiei, aceștia trebuie să utilizeze contracte de coproprietate sau donații, care sunt taxate procentual și implică onorarii notariale mari. În plus, instituțiile bancare refuză adesea oferirea creditelor comune, tratând persoanele din aceste relații ca pe niște simpli prieteni, ceea ce limitează capacitatea lor de a construi un cămin prin venituri comune.
Pe lângă impactul economic, lipsa recunoașterii statului generează un stres psihologic constant, cunoscut sub numele de stres minoritar. Cuplurile se confruntă cu o stare de alertă permanentă și cu necesitatea de a evalua riscurile în orice interacțiune socială sau administrativă. Această hipervigilență și lipsa drepturilor de vizită medicală sau de pensie de urmaș creează o stare de vulnerabilitate, transformând relația într-un dosar juridic permanent care necesită o gestionare administrativă epuizantă.
Problema este agravată de faptul că România nu aplică deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului, precum în speța Buhuceanu și Ciobotaru vs. România. Deși CEDO a stabilit că statul trebuie să ofere un cadru legal de protecție, proiectele de lege pentru parteneriatul civil, Plx 152/2019 și Plx 153/2019, rămân blocate în Comisia Juridică a Camerei Deputaților. Această inerție legislativă afectează o parte semnificativă din populație, lăsând milioane de cetățeni fără drepturi fundamentale de bază.
În contextul politic actual, deciziile privind structura guvernului și stabilitatea Parlamentului sunt sub observație, însă subiectul parteneriatului civil rămâne nerezolvat. În timp ce alte țări din Uniunea Europeană au adaptat legislația pentru a proteja familiile, în România proiectele de lege sunt ținute la sertar încă din anul 2019. Această situație menține un vid legislativ care afectează drepturile civile ale cetățenilor, indiferent de orientarea lor sexuală sau de statutul social.