Serbia este utilizată ca refugiu de către cetățeni străini care sunt urmăriți de autoritățile judiciare din propriile țări, conform unei analize a presei din Balcani. Printre numele menționate în acest context se numără fostul deputat român Sebastian Ghiță, care a beneficiat de azil în Serbia după ce s-a stabilit acolo. Acesta este vizat de mai multe anchete penale în România, inclusiv pentru suspiciuni de corupție, fiind inclus într-o listă de cetățeni care au găsit protecție pe teritoriul sârb.
Problema extrădării în regiunea Balcanilor de Vest este complexă, deoarece acordurile bilaterale nu garantează întotdeauna predarea persoanelor urmărite. Factori precum deținerea cetățeniei duble, limitările specifice prevăzute în tratatele dintre state și diverse circumstanțe politice pot bloca executarea condamnărilor sau continuarea proceselor penale. Publicația sârbă Vreme subliniază că aceste obstacole juridice și politice pot prelungi procedurile judiciare pentru ani de zile, indiferent de existența unor acorduri oficiale.
Un caz relevant este cel al lui Svetozar Marović, fost președinte al uniunii statale Serbia și Muntenegru, condamnat pentru corupție în Muntenegru. Deși există un acord care permite predarea pentru infracțiuni de corupție și criminalitate organizată, autoritățile de la Belgrad au refuzat extrădarea sa în 2016. Un alt exemplu este Novak Đukić, fost general condamnat în Bosnia și Herțegovina pentru crime de război, a cărui extrădare a fost refuzată de Serbia invocând cetățenia sârbă pe care acesta o deține.
Situații similare apar și în Bosnia și Herțegovina, unde persoane condamnate de instanțele croate au reușit să evite predarea către Zagreb. Printre acestea se numără frații Zdravko și Zoran Mamić, foști oficiali ai clubului Dinamo Zagreb, condamnați pentru deturnarea unor fonduri. Aceștia au rămas în Bosnia și Herțegovina beneficiind de cetățenia acestei țări. În același sens, Serbia nu recunoaște independența Kosovo, ceea ce complică procedurile pentru persoane precum Milan Radoičić, vizat de autoritățile kosovare.
Acordurile de extrădare încheiate în regiune începând cu anul 2010 permit, sub anumite condiții, chiar și predarea propriilor cetățeni. Totuși, există limitări importante, cum ar fi imposibilitatea aplicării unor tratate pentru fapte comise înainte de intrarea lor în vigoare sau faptul că anumite acorduri nu acoperă infracțiunile de război. Aceste bariere juridice transformă procesul de extrădare într-unul extrem de dificil pentru statele care doresc să pună în aplicare deciziile judiciare.
Spre deosebire de regimul juridic din Balcanii de Vest, statele membre ale Uniunii Europene utilizează mandatul european de arestare. Acest instrument este conceput pentru a simplifica și a accelera procesul de predare a persoanelor urmărite penal sau condamnate între țări. În Uniunea Europeană, acest mecanism oferă o eficiență mult mai mare față de tratatele bilaterale din regiunea Balcanilor, unde procedurile rămân adesea blocate de interesele politice locale.