O nouă cercetare științifică propune o perspectivă surprinzătoare asupra modului în care s-a format Luna, sugerând că acest proces ar fi putut dura doar câteva ore. Studiul, publicat în The Astrophysical Journal Letters, se bazează pe simulări computerizate avansate care analizează impactul dintre Pământ și o protoplanetă de dimensiunea lui Marte, numită Theia. Această abordare nouă pune accent pe modul în care temperatura internă a corpurilor protoplanetare a influențat proprietățile geologice și rezultatul coliziunii.
Echipa de cercetători, condusă de Adeene Denton de la Southwest Research Institute, a inclus în modele rezistența materialelor, un factor critic în studiul coliziunilor. Simulările au demonstrat că temperatura afectează direct modul în care materialele se deformează sau absorb impulsul impactului. În cazul în care protoplaneta Theia a fost mai caldă, aceasta ar fi fost mai fragilă, facilitând o distribuție rapidă a resturilor în jurul Pământului. Acest scenariu permite formarea Lunii într-un interval de timp extrem de scurt, de doar câteva ore.
Cercetătorii au analizat două scenarii distincte privind evoluția resturilor de după impact. Dacă impactul ar fi avut loc mai târziu, când planeta era mai rece, Luna s-ar fi format treptat din un inel de resturi care a persistat în zonă. Totuși, dacă evenimentul a avut loc la mai puțin de 60 de milioane de ani după formarea planetelor, scenariul unei formări rapide este susținut de modele. În acest caz, Theia ar fi fost complet distrusă, lăsând în urmă un disc masiv de resturi.
Rezultatele studiului subliniază importanța stării termice a corpurilor în momentul coliziunii pentru compoziția finală a satelitului. Robin Canup, un specialist în domeniu, a observat că aceste date ar putea ajuta la determinarea momentului exact al evenimentului de formare. Luna pare a fi formată predominant din materialul mantalei Theiei, amestecat cu o parte din mantaua Pământului. Această descoperire explică anumite asemănări, dar și diferențele de izotopi care rămân încă greu de explicat prin modelele actuale.
Simulările de tip impact pot avea implicații directe și în căutarea exolunilor în jurul exoplanetelor terestre. Dacă Luna s-a format într-un interval de câteva ore, discurile de resturi care pot genera astfel de sateliți ar avea o durată de viață extrem de scurtă. Acest lucru ar putea însemna că eforturile de a găsi exoluni prin observarea discurilor de resturi în jurul planetelor de tip stâncos ar putea fi fără succes. În schimb, discurile care înconjoară exoplanetele gazoase sunt formate prin mecanisme diferite.
Istoria formării Sistemului Solar este un domeniu complex, în care modelele de impact au fost rafinate de-a lungul deceniilor. De la primele simulări care descriau coliziunea cu un corp de dimensiunea lui Marte, cercetătorii au evoluat către modele care includ rezistența materialelor și variațiile de temperatură. Aceste studii sunt esențiale pentru a înțelege nu doar originea Lunii, ci și dinamica de formare a altor corpuri cerești din universul cunoscut.