Implicarea președintelui Nicușor Dan în procesul de negociere pentru formarea viitorului Guvern a generat dezbateri privind limitele atribuțiilor sale constituționale. După ce a desemnat Siegfried Mureșan candidat la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele parlamentare, întrebările privind rolul de mediator al șefului statului au devenit intense. Nicușor Dan a insistat pe necesitatea dialogului între partide pentru a evita organizarea alegerilor anticipate, o poziție care pune sub semnul întrebării granița dintre mediere și negociere politică.
Politologul Cătălin Done susține că președintele are un rol activ în formarea Guvernului, dar acesta trebuie să rămână în limitele stabilite de Constituție. Conform specialistului, România funcționează pe principiul separației și echilibrului puterilor, iar președintele trebuie să medieze între autorități, nu să înlocuiască partidele sau Parlamentul. Cătălin Done avertizează că majoritatea parlamentară este o realitate politică ce trebuie construită în cadrul Legislativului, nu prin intervenții directe ale președintelui în distribuirea responsabilităților.
Analistul a criticat abordarea actuală a președintelui, afirmând că „Președintele Dan a ieșit din logica cooperării loiale”. Această observație se bazează pe riscul ca activitatea de la Cotroceni să semene cu negocierea unei coaliții politice, ceea ce ar putea compromite echilibrul puterilor. Cătălin Done menționează că există o diferență majoră între a întreba liderii politici care este soluția pentru o majoritate și a le impune o anumită formulă politică sau un program de guvernare.
În sistemul semi-prezidențial, președintele posedă o legitimitate democratică proprie, însă atribuțiile sale nu se confundă cu cele ale premierului. Conform Constituției, Guvernul asigură realizarea politicii interne și externe a țării pe baza unui program acceptat de Parlament. Cătălin Done subliniază că președintele poate transmite priorități generale, dar nu poate transforma Palatul Cotroceni într-un centru paralel de guvernare, insistând că programul Guvernului este supus votului Parlamentului, nu aprobării politice a președintelui.
Evitarea alegerilor anticipate reprezintă un obiectiv politic, însă acesta nu îi conferă președintelui puterea de a construi orice majoritate necesară pentru acest scop. Cătălin Done avertizează că, dacă președintele promovează insistent o persoană pentru funcția de premier sau implică activitatea sa în construcția unei formule de guvernare, acesta va deveni inevitabil asociat politic cu rezultatul. Miza actuală depășește criza de guvernare, vizând raportul dintre instituțiile statului și funcționarea acestora.
Constituția României prevede că președintele desemnează primul-ministru după consultarea partidului cu majoritate absolută sau a partidelor reprezentate în Parlament, în absența acesteia. După desemnare, candidatul are la dispoziție zece zile pentru a solicita votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a listei de miniștri. Acest proces asigură faptul că decizia politică finală asupra conducerii Executivului aparține exclusiv reprezentanților aleși în Legislativ.