Patrick André de Hillerin susține că instituțiile statului român au acționat într-un mod care a servit intereselor lui Călin Georgescu. Conform acestui punct de vedere, acțiunile desfășurate de procurorii DIICOT au fost organizate ca un spectacol mediatic, oferind fostului candidat la președinție o imagine de victimă a sistemului. Criticile vizează modul în care probele au fost prezentate și modul în care procedurile au fost executate în fața presei.
Analiza vizează în mod specific modul în care au fost gestionate momentele cheie ale investigației, precum ridicarea suspectului din trafic sau percheziția domiciliară. Patrick André de Hillerin menționează că spargerea ușii a fost o acțiune nenecesară și că momentul ales pentru fotografii a fost unul calculat. Aceste gesturi brutale sunt interpretate ca fiind elemente care construiesc soclul unei imagini de victimă, transformând procedurile legale într-o campanie de PR gratuită pentru Călin Georgescu.
În ceea ce privește aspectele financiare ale dosarului, s-a observat o discrepanță între investigația propriu-zisă și prezentarea publică a acestora. Deși DIICOT a reușit să urmeze fluxul banilor și să obțină date de la bănci, referatul nu demonstrează că Călin Georgescu ar fi beneficiarul real al sumelor. În timp ce sunt menționate transferuri de 50.000 de euro către un italian și aproximativ 150.000 de euro către soția lui Rusen, sumele care l-ar putea lega pe Georgescu de grupul infracțional nu mai apar în documente.
Efectul politic al acestor acțiuni este considerat extrem de eficient pentru imaginea fostului candidat. Patrick André de Hillerin subliniază că o campanie de publicitate de asemenea amploare ar fi costat milioane de euro, însă statul a oferit acest spațiu de emisie prin intermediul procurorilor. După o zi în care Călin Georgescu a fost prezentat cu cătușe, acesta a ieșit liber de la tribunal, fiind deja perceput ca nevinovat de către susținătorii săi.
Situația ridică semne de întrebare privind natura colaborării dintre procurori și mass-media. Se pune problema dacă aceste acțiuni sunt pur erori de procedură sau dacă există o formă de complicitate. Patrick André de Hillerin sugerează că, în loc să caute probleme în exterior, instituțiile ar trebui să analizeze modul în care acțiunile lor interne pot fi utilizate pentru a întări poziția unor figuri politice controversate în opinia publică.
Aceste evenimente se încadrează într-un context de tensiuni politice și juridice care afectează stabilitatea instituțiilor de stat. În perioada recentă, deciziile administrative și juridice au fost monitorizate atent de către opinia publică, de la atribuirea contractelor de supervizare la Otopeni până la gestionarea dosarelor de criminalitate organizată, reflectând o perioadă de intensă activitate a autorităților române în diverse domenii de competență.